- Vârstă: 17 ani
- Surf
Poveste
Aris Gabriel Voicu este unul dintre cei mai promițători tineri surferi români, un sportiv care a transformat pasiunea pentru valuri într-o carieră în plină ascensiune. Practică surf din copilărie, iar în 2023 a obținut cel mai important rezultat al său de până acum: prima participare a unui român la un Campionat Mondial de Surf ISA pentru Juniori, un moment istoric pentru România și pentru evoluția sa ca sportiv. Calificarea și participarea lui Aris la acest campionat au reprezentat o premieră națională și l-au consacrat drept pionier al surfingului românesc.
De atunci, Aris continuă să își ridice nivelul prin antrenamente constante, participări regulate la competiții locale și regionale pentru juniori, atât în Europa, cât și în America de Sud. Dezvoltarea într-un sport atât de complex presupune călătorii internaționale, echipamente specializate și costuri logistice semnificative.
Sprijinul programului „România Zboară Departe” i-a oferit posibilitatea reală de a participa si anul acesta la Campionatul Mondial de Surf pentru Juniori ISA 2025 (Punta Rocas, Peru), de a concura alături de cei mai buni juniori din lume și de a reprezenta România în arenele internaționale ale surfingului.
Performanțe
• Primul surfer român din istorie care a participat la un Campionat Mondial de Surf ISA pentru Juniori – debut în 2023.
• 7 ani de experiență în surf, cu formare în unele dintre cele mai renumite spoturi de pe glob, precum Mentawai (Indonezia) și Plaja Macumba (Rio de Janeiro, Brazilia).
• Participări constante la competiții locale și regionale pentru juniori în Europa și America de Sud.
• Antrenamente și tabere de pregătire alături de surferi și antrenori de top din comunitatea internațională de surf.
• Considerat unul dintre pionierii surfingului românesc, reprezentând România la nivel mondial.



